800 de ani de la Magna Carta: nașterea neașteptată a libertății europene

Putem spune astăzi că libertatea își sărbatorește una din importantele sale zile de naștere. Și cât de subversivă trebuie să fie afirmația că libertatea își are obârșia în acele veacuri pe care noi, demni urmași ai Renașterii, le-am numit întunecate. Și totuși, semințele libertății individuale, din care decurg toate celelalte libertăți și drepturi, au fost depuse la începutul veacului al treisprezecelea. Magna Carta se bucura astăzi de 800 de ani de existență. O existența care totuși nu se mărginește la cărțile de istorie. Nu numai ca ea există în mod real în codul de legi al Marii Britanii, dar influența pe care a avut-o în zămislirea altor documente, idei si mișcari de eliberare, emancipare și constituționalizare a statelor moderne este de netăgăduit.

Documentul pe care îl numim Magna Carta nu s-a născut peste noapte, ci a reprezentat împlinirea unui proces prin care lumea anglo-angevină a începutului de secol XIII a reușit să sintetizeze idei insulare și continentale care i-au permis, pe de-o parte, să supuna monarhul unor principii generale, iar pe de altă parte, să afirme drepturile celor liberi și privilegiați.

În ziua de 15 iunie 1215, regele plantagenet și francofon al Angliei, Ioan zis Fără-de-Țară, acceptă să se supună în fața unor baroni în mare parte veniți din nordul Angliei, nemultumiți de eșecurile militare ale regelui, de politica sa fiscala abuzivă și, mai presus de toate, de îndrazneala sa de a sfida, în toate chipurile posibile, legea. Ioan, toată lumea își dădu seama, nu era nici la înălțimea tatălui său – Henric al II-lea, care supusese jumatate din Franța și reformase sistemul juridic al Angliei -, nici la cea a fratelui său – Richard Inimă-de-Leu, cruciat și trubadur, despre care se vorbea și la Damasc. Ioan reușise să piardă mai toate teritoriile din Franța actualș pe care tatăl și fratele său le adunaseră și păstraseră decenii la rând. Mai mult decât atât, ajunsese să și-l pună în cap pe cel mai puternic dintre papii medievali, Inocențiu al III-lea. Cu reputația la zero, Ioan se intâlni cu nobilii răzvrătiti în lunca de la Runnymede, lângă Windsor, și încuviință tot ceea ce i se ceru.

Pe masa revendicărilor politice alte timpului, Magna Carta introducea două principii fără precedent în istoria Europei medievale. Unul dintre acestea era ca fiecărui nobil (și fiecărui englez liber, mai târziu) să îi fie garantat “dreptul de a fi judecat de egalii săi sau după legea locului”, o formula care a facut carieră in istoria dreptului cutumiar anglo-saxon. Celălalt principiu era mai degraba politic și reteza orice încercare a regelui de a se ridica deasupra legii. În baza Cartei, se crea un conciliu de douăzeci și cinci de baroni a căror sarcină era aceea de a veghea ca regele să respecte clauzele documentului. Textul era pe atât de clar pe cât era de sfidător. Conciliul celor douăzeci și cinci avea puterea de a confisca pământurile și castelele regelui până când acesta se conforma clauzelor Cartei.

Când Ioan s-a întâlnit cu baronii, situația sa militară era precară. Aceștia ocupaseră Londra și amenințau să atragă de partea lor chiar și pe acele familii care rămăseseră credincioase regelui. Ioan îl avea de partea sa pe papa Inocențiu, căruia ii oferise cu un an în urmă regatul și un tribut scandalos în schimbul ridicării sentinței de excomunicare și a interdictului asupra intregii țări. Papa se dovedi a fi un aliat de nădejde, căci de îndată ce Ioan acceptă să respecte, de ochii lumii, clauze Cartei, papa îi oferi ocazia de a invalida întregul aranjament, spre satisfacția regelui și indignarea baronilor.

Magna Carta, așadar, s-a născut pentru a fi anulată două luni mai tarziu. Totuși, chiar și două luni de existență oficială au fost suficiente pentru ca documentul să devină un simbol de rezistență națională împotriva pericolului unei monarhii fără limite. După moartea regelui Ioan in 1216, documentul a cunoscut mai multe reeditări până ce a devenit, la șfârșitul veacului al treisprezecelea, una dintre pietrele de temelie ale statului constitutional englez. Clauzele Cartei au continuat să formeze și să modeleze ideile gânditorilor englezi, scoțieni, francezi și americani. Se poate spune că fără umila luncă de la Runnymede, nu ar fi fost posibilă nici ‘Boston Tea Party’, nici Bastilia, și nici Declarația Universală a Drepturilor Omului.